Blog,  Ediția 40

Ce vei găsi la Bounty Fair#40 Ediție veselă de Crăciun

Vezi evenimentul pe Facebook

Decembrie fără Bounty Fair și Crăciun fără cadouri? 😱 Categoric imposibil! 🤭

În acest decembrie, la Bounty Fair #40 găsești tot ce ai nevoie pentru un Crăciun clasic, de poveste sau pentru a-ți reinventa sărbătorile, în stil propriu, unicat, cu accesorii și cadouri ieșite din tipar. Alegerea îți aparține.

Sărbătorile sunt prea scurte și trec prea repede pentru a alege cadouri banal de plictisitoare pentru cei dragi așa că aprox. 55 de artiști români aduc laolaltă cele mai crăciunistice cadouri cu
design special numai bune de așezat sub brad, al tău sau al celor dragi. 🎄🎁🎀🌟

 

Ce vei găsi la Bounty Fair #40 Ediție veselă de Crăciun?

 

❄️ un eveniment potrivit de venit cu prietenele, la shopping, probat haine şi accesorii cu stil, de ales ținute pentru evenimentele de iarnă, de redefinit stilul vestimentar și garderoba

❄️ cadouri pentru cei dragi sau un rasfăț pentru tine, toate lucrate manual de aproximativ 55 dintre cei mai talentați designeri și artizani români, cu pasiune și drag pentru artă și creație.

❄️ poți alege cadouri realizate de unii dintre cei mai dedicați designeri români sau poți realiza chiar tu un cadou cu design propriu, în cadrul unuia dintre cele 13 ateliere de creație. 🎅🖌👩🎨🤶

❄️ decorațiuni inedite de Crăciun, de înveselit casa sau de oferit celor dragi

 


❄️Știm că de multe ori este tare greu să alegi un cadou pentru el, care să i se potrivească și să știi că îi va plăcea.
Așa că ți-am pregătit câteva sugestii în funcție de pasiunile sale, dar și idei pentru cupluri. Le găsești la Bounty Fair, ediția veselă de Crăciun.


❄️ 13 ateliere haioase și educative pentru copii, cu tematici variate, adaptabile pentru vârstele micuților, în cadrul cărora se vor distra, vor socializa şi îşi vor dezvolta abilitățile creative.  Ateliere pot constituie un punct de interes și pentru adulți, multe dintre acestea structurându-și dificultatea în funcție de vârsta și abilitățile participantului.

Atelierele se desfășoară permanent pe durata evenimentului Bounty Fair.

Fiecare atelier are un cost unic de 20 lei.

 


 

❄️ Sperăm ca ai început deja să completezi lista cu cadouri, timpul zboară! 📃🖍⏳

Nu uita să treci un cadou și pentru tine! Noi nu am uitat și am pregătit o tombolă cu premii pe loc oferite de câteva dintre brandurile participante! 🎉🎁🎊🎈

Premiile sunt oferite de: Brățara Succesului, Beatrix Color, Karusello, Icruș FloreaEmily Ray,  Light&Deco, Crafty GrandmaOrfi DesignLa.Bernadette, Mirabilis Art Jewelry, BecheruArt, Liliana Arnaut, Andreia Martinescu, Lumea Ceramicii, KaleidoLove, Ematelier, SMARTLYhandECO EXTRACT – Uleiuri presate la rece SAGAXIngerasii pazitori – Anda VarlamLove4Felt.

Regulament tombolă: Cumperi ceva din târg și extragi un bilețel. ➡ Cei norocoși vor primi pe loc, un cadou din partea brandurilor menționate ⬆. Avem și consolări dulci asezonate cu citate pentru ca nimeni să nu se simtă mai puțin norocos.

 


 

❄️ Nu îți face griji în privința prânzului.

Casa Universitarilor se ocupă de acest aspect! Astfel, găsești în zona de restaurant, care este la demisolul locației, mâncăruri și băuturi tradiționale, deci nu trebuie decât să veniți cu poftă de mâncare și voie bună.

 


 

❄️ Mini – concert de colinde

Sâmbătă 15 decembrie 2018, la orele 13:00 și la 15:00, avem invitați speciali care ne vor colinda: Corul Școlii Gimnaziale Elena Văcărescu.

Fiecare reprezentație va dura 15 minute și se va desfașura în sala mare (sala cu atelierele pentru copii), în cadrul evenimentului Bounty Fair.

Corul Școlii Gimnaziale Elena Văcărescu, a luat naștere în anul 2011 și este format din elevii claselor IV-VIII. Din dorința de a ”utiliza” forța nelimitată a muzicii, d-na prof. Iulia Savin a înființat acest cor în primul rând pentru a educa, cultiva și dezvolta capacitățile muzicale ale elevilor, dar și pentru a crea un alt mediu elevilor, care să îi facă să se simtă fericiți, relaxați, apreciați, responsabili, să simtă că fac parte dintr-o comunitate. De-a lungul timpului, corul a participat la numeroase festivaluri și concursuri precum: „Joy of life”, „Festivalul Național November Music Fest”, „Festivalul Național Dance and Music Fest”, „Festivalul de Colinde”, „Festivalul Național de Interpretare și Creație – TOAMNA BALADELOR”, “Concursul de Interpretare vocală și instrumentală – București”, ”Concursul Interjudețean de Muzică Folk – Gutuia din fereastră”.


Vezi evenimentul pe Facebook

Eveniment Bounty Fair #40

Data: 15 și 16 decembrie 2018
Program: 10:00- 19:00
Locaţie: Casa Universitarilor, Bucureşti, str. Dionisie Lupu 46
Harta Google: https://goo.gl/7JPqby

Intrare: Accesul se face pe bază de bilet în valoare de 8 lei/zi, iar copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită.
Biletul se achită numerar la intrare și include accesul ȋn zona de tȃrg și zona de ateliere.

 

Pe afiș o puteți admira pe Camelia Şirli​, membră a echipei Bounty Fair,
purtând o rochie realizată de Karusello
Locație: Casa Universitarilor București
Multumim! 🙏

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.